UE pune tunurile pe acești afaceriști: nu mai merge așa, băieți

de: Mădălina Bahrim
12 12. 2022

De la Uniunea Europeană, mai exact de la două instituții ale blocului comunitar, apar noi reguli ce trebuie urmate de către producătorii locali de mâncare. Afacerile din acest domeniu de activitate, deosebit de important pentru întreaga comunitate europeană, se vor desfășura după un regulament mai strict.

Este vorba despre cel mai recent acord asupra căruia au convenit Parlamentul European și Consiliul. El prevede noi norme specifice activitatea companiilor din industria alimentară ce utilizează anumite materii prime. Pe lista materiilor prime vizate de noul regulament regăsim, printre altele, carnea de vită, soia, cafea, cacao. De asemenea, este vorba și despre uleiul de palmier, mai transmit oficialii europeni.
Nu în ultimul rând, sunt vizate și produsele derivate cum ar fi ciocolata.

Ce spun noile reguli mult mai dure 

Ei bine, noul regulament se dorește a fi unul ce încurajează protejarea mediului înconjurător și, cu precădere, încurajarea producătorilor care apelează la defrișări, în detrimentul celor ce fac acest lucru. Vizați de reguli mai dure sunt producătorii din industria alimentară și din industria mobilei precum și comercianții. Noul regulament al UE se aplică pentru întreprinderile care doresc să introducă produse relevante pe piața UE sau să le exporte.

Practic, noile norme sunt mai strice în sensul în care obligă producătorii să dovedească faptul că nu au făcut defrișări pentru a produce respectivele produse și că au folosit terenuri care nu au fost supuse despăduririlor după 31 decembrie 2020.

Dacă ne referim strict la situația din România, pădurile noastre nu o duc prea bine, cel puțin asta arată datele oficiale. Fondul forestier național a înregistrat anul trecut o creștere de aproximativ 0,04% față de anul precedent. În unele regiuni situația e mult mai dură. Se pare că defrișările din Amazonul Brazilian au atins cel mai înalt nivel din ultimii zece ani. Între august 2020 și iulie 2021, pădurea a pierdut 10.476 de kilometri pătrați. Acestea sunt datele furnizate de un institut brazilian de cercetare care a urmărit defrișările Amazonului din 2008. Cifra este cu 57%mai mare decât în anul 2020.

Experții trag numeroase semnale de alarmă. Pădurile nu trebuie neglijate!

Conform mai multor fizicieni de la Institutul Alan Turing și de la Universitatea din Tarapaca, situația defrișărilor globale ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri.

Știm cu toții că, zeci de ani, omenirea a tăiat masiv pădurile, vânzându-le buștean cu buștean. Ei bine, se pare că într-o sută – două de ani, vom rade de pe fața pământului și ultima pădure.

„În mod clar, este nerealist să ne imaginăm că societatea umană va începe să fie afectată de defrișare până când ultimul copac va fi tăiat”, se arată în studiul experților citați mai sus.

Practic, doar după ce pădurile vor dispărea, ne vom da cu adevărat seama de faptul că am pierdut cea mai de preț comoară pe natura ne-o oferise. Ne vom da seama, tot atunci, că nu putem să respirăm bani și că toate strategiile noastre de exploatare, de dezvoltare și de îmbogățire s-au bazat pe niște valori și principii complet greșite și incorecte față de mediul înconjurător. Doar că va fi prea târziu pentru regrete și va trebui să suportăm consecințele.